“Eu am sadit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a facut sa creasca: asa ca nici cel ce sadeste, nici cel ce uda nu sunt nimic, ci Dumnezeu care face sa creasca.” 1 Corinteni 2:6,7
Cu ajutorul Domnului in aceasta saptamana am primit vizita unui grup de 9 frati si surori din Biserica PARKWAY din Texas, SUA. Acesti scumpi frati si surori au venit de la peste 9000 de km cu dorinta in inima de a sluji pe Domnul Isus Hristos in evanghelizare pe strazi si in lucrarea cu copii.
Astfel cu ajutorul Taticului nostru, luni 15 iunie in frunte cu fratele nostru Aurelian, cu grupul din America si cu grupul de traducatori am plecat spre Odobesti. Domnul a lucrat intr-un mod minunat, si in ciuda caldurii de afara am reusit sa mergem pe strazi si sa ducem Vestea cea Buna la toti cei care erau dispusi sa o asculte. Spre seara (la orele 16:00) s-a facut un program special pentru adulti si pentru copii, un program in care mesajul Evangheliei a fost transmis.
Marti si Miercuri am fost in evanghelizare in cartierul Bisericii si in parcul Plumbuita si Motrodom. S-a facut o lucrare minunata si Domnul a pus pe inima multor frati si surori din biserica sa se alature echipei din America in slujire. Seara s-a facut un program de evanghelizare in urma caruia aproximativ 6 suflete si-au predat viata Domnului Isus. Sa ne rugam ca aceasta predare sa nu fie doar una cu buzele ci una cu inima.
Joi si Vineri, prin harul Domnului am ajuns la Petrechioaia unde, datorita dragostei Lui cea mare am mers pe toate strazile si am propavaduit Cuvantul Vietii. Seara de la orele 16:00 s-a facut adunare cu adultii din sat si lucrare cu copii. Am avut bucuria de a vedea o parte din persoanele pe care le-am invitat si deasemena un numar mare de copii care au venit.
Ne rugam ca Domnul Isus sa faca sa creasca ceea ce a fost semanat si udat in aceste zile!!!
Duminica dis de dimineata, cu lacrimi in ochi de bucurie si tristete, fratii nostri prea iubiti au plecat spre casele lor. Ii binecuvantam in Numele Domnului pentru tot ceea ce au facut in Romania, pentru ca Evanghelia sa fie propavaduita, si vrem ca Domnul sa-i rasplateasca pentru toata osteneala; iar pe noi care suntem aici, Domnul sa ne binecuvinteze si sa ne ajute ca sa udam si sa plantam samanta Adevarului!!!






